Premierul Nicolae Ciucă a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor care se fac vinovați de surparea podului de peste râul Siret, din județul Neamț.
De asemenea, el a cerut Ministerului Apărării Naționale să intervină în regim de urgență pentru restabilirea transportului în zonă, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
„Premierul Nicolae Ciucă a dispus ca Ministerul Apărării Naţionale, începând de astăzi, să demareze deja lucrările pentru a găsi o soluţie în zona afectată de surparea podului peste râul Siret din judeţul Neamţ. Premierul a cerut tragerea la răspundere a tuturor celor responsabili vinovaţi de această situaţie, în acelaşi timp, pentru ca atât cetăţenii din zona afectată cât şi cei care tranzitează această zonă cu diverse activităţi să nu fie afectaţi. Ministerul Apărării Naţionale, chiar începând de astăzi, va lucra în regim de urgenţă pentru a restabili transportul pe această zonă”, a declarat Cărbunaru vineri, la Palatul Victoria, în cadrul unei conferințe de presă.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Neamț s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii, cu exactitate, a modalității de realizare a reabilitării podului de la Lețca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un pod peste râul Siret s-a prăbușit în județul Neamț, între localităţile Sagna şi Luţca. Un camion și o autoutilitară erau pe pod în momentul prăbușirii.
Podul a fost inaugurat acum 6 luni, după ce a intrat în reparații. Conform ISU Neamț, s-a prăbușit o parte din podul de peste râul Siret, ce face legătura între localitățile Sagna și Luțca.
Un autocamion și o autoutilitară se aflau pe pod. Un bărbat de 56 de ani a fost scos din camion de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului